Cuvântul era funcționalitatea

TeamTipOut poate împărți bacșișul unei ture în trei feluri. Unul dintre ele e semnificativ mai corect decât celelalte: contribuția fiecărui ospătar merge către oamenii de suport care erau efectiv în sală în același timp cu el, ponderat după cât a durat suprapunerea. Nu-l alegea nimeni.

Motivul s-a dovedit a fi eticheta. Se numea „După suprapunere”. E o descriere perfect exactă a mecanismului și e scrisă din interiorul codului, singurul loc în care cuvântul suprapunere înseamnă ceva.

“O etichetă care descrie mecanismul e o etichetă scrisă din interiorul codului.”

Ce alege de fapt utilizatorul

Omul care apasă nu alege un algoritm. Alege între a împărți banii în mod egal și a-i împărți într-un fel care ține cont de cine a fost acolo. Asta e o decizie despre corectitudine, luată la miezul nopții, de cineva care vrea să ajungă acasă.

Așa că opțiunea se numește „Corect”, cu un rând dedesubt: personalul de suport primește din bacșișul fiecărui ospătar proporțional cu orele în care au lucrat efectiv împreună. Numește rezultatul, apoi explică mecanismul într-o propoziție pentru cine vrea. Nu s-a schimbat niciun rând din calcul.

Redenumirea a scos la iveală o inconsecvență reală

A mai fost un câștig pe care nu-l căutam. Aceleași trei metode adunaseră două seturi diferite de denumiri prin aplicație, pentru că o etichetă scrisă pe ecranul de împărțire și una scrisă în antetul rezultatelor fuseseră tastate la momente diferite de același om, adică de mine.

Redenumirea a forțat o singură sursă pentru vocabular, așa că vorbele pe care le citește un utilizator pe control sunt acum vorbele de pe ecranul de rezultate, din export și din explicație. Genul ăsta de derivă e invizibil cât timp ești în interiorul produsului și evident pentru cineva care îl folosește prima dată, ceea ce e exact problema cu a fi omul care a construit lucrul.